Intotdeauna are sens sa visezi. Sa stii ca visele nu sunt minciuni si motivul pentru care le avem este acela de a fi implinite.

Universul este creat pentru a sustine umbra omenirii.In el se regasesc suflete.

Intra agitata in barul in care se duce mereu cand se simte singura....cu sufletul greoi si plans.Se aseaza pe scaunul inalt de langa bar, fixeaza chelnerul cu privirea si comanda o Tequila Sauza!

Persoana de dupa bar o priveste compatimitor si-i impinge bautura langa ea.

*

O femeie careia nu-i poti ghici varsta cu par prins intr-un coc neglijent cateva fire de culoarea neagra atarnadu-i pe bluza turquoise,ochii inexpresivi, gri si buzele stranse intr-o linie perfecta.

Isi lasa lacrimile sa cada in tequila...si-si framanta mainile sub tejghea.E singura in bar.O muzica se aude vag pe scena indepartata unde o chitara canta neintrerupt de cand a intrat acolo.
Isi da bautura nervoasa peste cap ,lasa un bacsis generos chelnerului,impinge vertiginos usa,inhala o mare gura de aer si isi indreapta umerii .Poseta ii aluneca de pe brat ,o ridica si merge mai departe.
Se pierde in vartejuri,fum,in frunzele din lumina ,in drumul pustiu pe care merge si in portile deschise pe care le-a ocolit de atat de multe ori,in idealuri pierdute si-n sperante apuse ,in bucurii indepartate si muzica ce-i suna in urechi,in inima sfasiata de durere.
Prieteni niciodata intalniti si o mama. 

O femeie care nu are viata ,ar crede altii,dar viata ei este mai plina ca a nimanui,viata ei e vie ,pulseaza prin ochii viitorului si zvacneste in venele eternului.

Lumini de umbre cad pe langa ea ...isi inalta capul spre cer si plange odata cu el.
Ii este frica de lume ,de ochii care se vor marii in fata ei daca isi va spune povestea,sau daca pleoapele lenese vor indrazni sa intre in viata unui barbat.
Trece pe langa un grup ce facea galagie,tinerii sorbind din sticle de bere si respirand tutun stateau in umbra unui colt.

Tremura.Incearca sa depaseasca un barbat de statura medie ,beat,care se balanganea dintr-o parte in alta ...se oprise deja ploaia .clipeste rar si trece.Tremura din nou...

-De ce mi-am taiat aripile cu atat de multa cruzime ? 

Rasunau in mintea ei aceste cuvinte in timp ce-si inabusea respiratia in esarfa moale pe care a primit-o in dar acum ceva timp de la mama ei....

Mama...sta si reflecteaza asupra acestui cuvant...o enigma in viata ei ,se aseaza pe trotuar si ii revine in memorie luna rotunda din noaptea aceea .Isi lasa capul in jos,impovarat de atat de multe regrete,stie ca e a nimanui ,stie ca accidentuld de masina  care a omorato pe fiinta cea mai draga din viata ei nu a fost un accident propriu-zis.

Avea 13  ani ,era varsta viselor si a fericiri,in ciuda faptului ca certurile cu mama ei erau nelipsite.Ii reprosa mereu nefericirea ce ardea mocnit in adancul sufletului ei ,lucrul ce o deranja cel mai mult era ca nu l-a intalnit niciodata pe tatal ei .

Se gandea deseori,copil fiind cum o sa fie atunci ca va creste...si iat-o acum ,crescuta dar singura si nu-i venea sa creada cum a putut sa o piarda.

Nu a acceptat dar era deja a ei,o copilarie pierduta. Totul era mult prea nedrept. Ii lipseau toate acele lucruri juvenile de care se bucura în fiecare clipă. Dorea sa mai guste inca putin din acea perioadă mirifica, insa care a pierdut-o asa de repede incat nu era sigura ca i-a apartinut vreodata.

Se petrecuse exact lucrul de care s-a temut cel mai tare. Sa isi piarda copilaria.

A disparut ca un abur. Incerca din rasputeri sa  se agate de ea, insa ii cadea pur si simplu printre degete. Singurul lucru care ii mai rămânea de facut era sa se resemneze.

Suferinta este singurul lucru care ii amintea că totul a fost real. Ca a avut si ea o copilarie a ei.

Si a fugit.

A fugit departe de tot. Daca nu putea avea incredere in propria persoana atunci in cine?

Asa ea,isi inalta capul spre purpuriul cerului ,se ridica prompt de pe bordura si se lasa purtata de soarta ,de vant ,de ceva sau cineva anume ce-i indrepta pasii spre casa .

*
Baga cheia in usa apartamentului ,niciodata nimerind-o pe cea care trebuia ,si intra lenesa in apartament.Se descalta si lumina surda a rasaritului o surprinde.O pata visinie se rasfira in dormitorul ei ,pe patul ei.Se intinde , alintata de razele soarelui ce-i orbeau privirea.

Era rasaritul,rasaritul de pe cer si din inima ei ,pentru prima data .Si-a amintit cum,venind de la munca ,cu capul imbibat de atat de multe griji,a fost prea obosita ca sa mai detina controlul asupra masinii,si atunci ,in vertijul memorie in oaptea cu luna plina,mama ei ...a plecat

Nu si-a putut ierta niciodata toate certurile cu ea ,toate reprosurile aduse ei si toate gandurile rele ce-i treceau prin minte legate de ea.

A adormit plangand ,gandindu-se la morfina de lumini din sangele propriu.