drumuri din lumina

Vanturile ridica din apele secate legiuni de vieti microscopice,ce spulbera albastrul azuriu al cerului.
Din zarea departata,se desprind norii ca o rana frageda ,ce freamata de mireasma citrica din umbra descoperind un soare arzator.Se deschid ferestre infinite spre cer imbratisand vidul albastru.

Ma aflam la vremea dintre doua astre ce si-au ciocnit  uzinele de lumina formand iubirea.
Fereastra ,ne uneste pe noi,muritorii cu ceilalti,a micilor vietati ale caror aripi le sunt indreptate spre cer ,anuntand moartea sau nasterea stelelor,la care noi suntem partasi,chemati sau nechemati,depinde de zei.
Slabiciunea pamantului se simte ,vibreaza in secunde de lumina si se varsa in memoriile noastre murdarite de apusuri albe nenumarate...

Privim toti o stea ,nestiind ,si ne intalnim dupa,acolo,sus ,de parca ar fi firesc.
Galaxiile sufletesti bat ritmic in linistea noastra si ne despart vidurile infinite.


In fiecare zi ma despart cu cate o clipa ,fapt unic in miezul de tacere eterna.

***

Luna

Cred ca nu realizezi ca ai facut sa ma indragostesc de tine.poate nu-ti dai seama ca umerii tai sunt cel mai bun lucru de pe pamant si ochii imi inneaca orice speranta...
Stelele,acele stele care mi-au umplut noaptea.lumini care-mi tipa in ochii chiar si acum .capul meu pe bratele tale.aer cald.casca ta,ochii tai,la naiba ..ochii tai

Luna...luna,am vazut luna,si mi-a curs apa din ochii

stele

Vreau sa fug,sa simt pamanul sub picioare cum se strange de frig si mie sa-mi fie cald.Sa pot sa evadez din cutiile cu amintiri care ma tin pe loc,sa pot sa alerg nebuna pe toate strazile din viata asta.Sangele sa pulseze fericire si ochii sa-mi arda de nerabdare,nerabdarea descoperii.Nu-mi spune ca nu asta cautam cu totii,ba da ,doar ca voi,voi care nu constientizati importanta lucrurilor marunte ,nu aveti cum sa descoperiti clipele extazului .
Pur si simplu cadeti prada momentelor dureroare.

P.S:Hai cu mine la stele,ne intoarcem,promit.Doar hai cu mine.

''-vrei sa fii a mea pentru totdeauna?''

Yours forever,I promise!

Podul cu ingeri

Daca nu ai zburat niciodata,nu ai cum sa stii cât de fericit e un înger

Si cat de usor e sa existi acolo sus.

Oare cat ar cantari un inger?Putin mai mult decat un zambet, plus cateva fire de roze

Oare cat de maret trebuie sa fie zborul acestor fiinte puerile.

Poate daca i-ai atinge, s-ar descompune in mii si mii de molecule.

Totusi ma intreb daca ar fi nevoiti  sa inoate, aripiile lor s-ar transforma in inotatoare.

Pana la urma mie imi pare ca ingerii miros a vara iar din launtrul sufletului  se aude simplu un refren al soarelui.

Zile de tinichea

 Soare se rostogolea peste timp lasand cerul tot mai rece si gol.
Dimineti cu miros de portocale imi umpleau viata care ardea in mine.

Lasa tacerea,las-o sa strige pana cand vei auzi pianul strigand...
Poate voi putea gasi o petala pe care sa asez timpul in care ziua asta sa arda.
Am pasit pragul usii,in acest aer surd gasesc scarile pe care urc si cobor de 7 ani..numai 7.
Ecoul se intoarce acasa, mereu ,asa cum nu credeam ca se poate intampla,dar iata-l aici..in urechile mele..

Calc lumina-n varfuri inca odata in viata cu tristete de inceput de primavara...Soarele isi gaseste deja alte drumuri,iar eu sunt tot aici asteptand parca celalalt ecou,care inca nu s-a intors..
Incerc sa-mi construiesc un scut pentru sentimente,dar cu tine prin preajma, el cade,si ma lasa goala,dezvelita de orice aparare.

...el e totul....Dar mai presus de ''tot'' el e prieten.
Desenez umbra zilei de azi .

*fericire si batai de inima puternice*


O sa-ti trimit scrisori din cer,pe care tu o sa le deschizi cu grija,adorand fiecare detaliu,o sa citesc in gand si o sa-ti dai seama de ce esti special,de ce ochii mei stralucesc atunci cand sunt cu tine si de ce inima mea bate tare acum.

Clipesti nervos cand ma privesti si pe genele tale tin lumea sa nu cada in fanteziile noastre,proaspete .


Innod amintirea de tacere si el asez sincronizat pe pana ta ,numar numarul amintirilor si ma trezesc zambindu-ti impaciuitor.

In zilele de tinichea noi ne iubeam.

Intotdeauna are sens sa visezi. Sa stii ca visele nu sunt minciuni si motivul pentru care le avem este acela de a fi implinite.

Universul este creat pentru a sustine umbra omenirii.In el se regasesc suflete.

Intra agitata in barul in care se duce mereu cand se simte singura....cu sufletul greoi si plans.Se aseaza pe scaunul inalt de langa bar, fixeaza chelnerul cu privirea si comanda o Tequila Sauza!

Persoana de dupa bar o priveste compatimitor si-i impinge bautura langa ea.

*

O femeie careia nu-i poti ghici varsta cu par prins intr-un coc neglijent cateva fire de culoarea neagra atarnadu-i pe bluza turquoise,ochii inexpresivi, gri si buzele stranse intr-o linie perfecta.

Isi lasa lacrimile sa cada in tequila...si-si framanta mainile sub tejghea.E singura in bar.O muzica se aude vag pe scena indepartata unde o chitara canta neintrerupt de cand a intrat acolo.
Isi da bautura nervoasa peste cap ,lasa un bacsis generos chelnerului,impinge vertiginos usa,inhala o mare gura de aer si isi indreapta umerii .Poseta ii aluneca de pe brat ,o ridica si merge mai departe.
Se pierde in vartejuri,fum,in frunzele din lumina ,in drumul pustiu pe care merge si in portile deschise pe care le-a ocolit de atat de multe ori,in idealuri pierdute si-n sperante apuse ,in bucurii indepartate si muzica ce-i suna in urechi,in inima sfasiata de durere.
Prieteni niciodata intalniti si o mama. 

O femeie care nu are viata ,ar crede altii,dar viata ei este mai plina ca a nimanui,viata ei e vie ,pulseaza prin ochii viitorului si zvacneste in venele eternului.

Lumini de umbre cad pe langa ea ...isi inalta capul spre cer si plange odata cu el.
Ii este frica de lume ,de ochii care se vor marii in fata ei daca isi va spune povestea,sau daca pleoapele lenese vor indrazni sa intre in viata unui barbat.
Trece pe langa un grup ce facea galagie,tinerii sorbind din sticle de bere si respirand tutun stateau in umbra unui colt.

Tremura.Incearca sa depaseasca un barbat de statura medie ,beat,care se balanganea dintr-o parte in alta ...se oprise deja ploaia .clipeste rar si trece.Tremura din nou...

-De ce mi-am taiat aripile cu atat de multa cruzime ? 

Rasunau in mintea ei aceste cuvinte in timp ce-si inabusea respiratia in esarfa moale pe care a primit-o in dar acum ceva timp de la mama ei....

Mama...sta si reflecteaza asupra acestui cuvant...o enigma in viata ei ,se aseaza pe trotuar si ii revine in memorie luna rotunda din noaptea aceea .Isi lasa capul in jos,impovarat de atat de multe regrete,stie ca e a nimanui ,stie ca accidentuld de masina  care a omorato pe fiinta cea mai draga din viata ei nu a fost un accident propriu-zis.

Avea 13  ani ,era varsta viselor si a fericiri,in ciuda faptului ca certurile cu mama ei erau nelipsite.Ii reprosa mereu nefericirea ce ardea mocnit in adancul sufletului ei ,lucrul ce o deranja cel mai mult era ca nu l-a intalnit niciodata pe tatal ei .

Se gandea deseori,copil fiind cum o sa fie atunci ca va creste...si iat-o acum ,crescuta dar singura si nu-i venea sa creada cum a putut sa o piarda.

Nu a acceptat dar era deja a ei,o copilarie pierduta. Totul era mult prea nedrept. Ii lipseau toate acele lucruri juvenile de care se bucura în fiecare clipă. Dorea sa mai guste inca putin din acea perioadă mirifica, insa care a pierdut-o asa de repede incat nu era sigura ca i-a apartinut vreodata.

Se petrecuse exact lucrul de care s-a temut cel mai tare. Sa isi piarda copilaria.

A disparut ca un abur. Incerca din rasputeri sa  se agate de ea, insa ii cadea pur si simplu printre degete. Singurul lucru care ii mai rămânea de facut era sa se resemneze.

Suferinta este singurul lucru care ii amintea că totul a fost real. Ca a avut si ea o copilarie a ei.

Si a fugit.

A fugit departe de tot. Daca nu putea avea incredere in propria persoana atunci in cine?

Asa ea,isi inalta capul spre purpuriul cerului ,se ridica prompt de pe bordura si se lasa purtata de soarta ,de vant ,de ceva sau cineva anume ce-i indrepta pasii spre casa .

*
Baga cheia in usa apartamentului ,niciodata nimerind-o pe cea care trebuia ,si intra lenesa in apartament.Se descalta si lumina surda a rasaritului o surprinde.O pata visinie se rasfira in dormitorul ei ,pe patul ei.Se intinde , alintata de razele soarelui ce-i orbeau privirea.

Era rasaritul,rasaritul de pe cer si din inima ei ,pentru prima data .Si-a amintit cum,venind de la munca ,cu capul imbibat de atat de multe griji,a fost prea obosita ca sa mai detina controlul asupra masinii,si atunci ,in vertijul memorie in oaptea cu luna plina,mama ei ...a plecat

Nu si-a putut ierta niciodata toate certurile cu ea ,toate reprosurile aduse ei si toate gandurile rele ce-i treceau prin minte legate de ea.

A adormit plangand ,gandindu-se la morfina de lumini din sangele propriu.